Renault Technologie Roumanie dezvoltă parteneriate pe termen lung cu principalele universităţi tehnice.
RTR îşi gestionează competenţele în baza unei previziuni pe termen lung şi încurajează intrarea tinerilor în viaţa profesională, prin intermediul unei politici active în relaţia cu sistemul educativ.
Obiectivele acestei politici sunt:
• să îi sensibilizeze pe studenţi cu privire la meseriile din domeniul auto
• să contribuie la formarea profesională a tinerilor
• să informeze universităţile cu privire la necesităţile pe termen lung ale companiei în ceea ce priveşte cunoştinţele de bază pe care trebuie să le aibă tinerii
RTR îşi formează inginerii astfel încât ei să se poată adapta rapid la metodele şi meseriile specifice Renault. În acest scop, RTR dezvoltă împreună cu universităţile tehnice din Romania un ansamblu de programe adaptate la nevoile specifice ingineriei auto.
Obiectivul principal este acela de a dezvolta competenţele şi cunoaşterea în managementul de proiecte în domeniul auto.
RTR, o companie prezentă în viaţa studenţilor!
Între Renault Technologie Roumanie şi Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universităţile din Piteşti, Craiova, Iaşi, Galaţi există de câţiva ani o relaţie solidă de parteneriat în dublu sens, atât cu cadrele didactice, dar şi cu studenţii.
Relaţiile cu mediul universitar au devenit una dintre priorităţile companiei Renault Technologie Roumanie. De trei ani, participăm activ la dezvoltarea învăţământului şi la apropierea dintre mediul universitar şi cel industrial, prin diferite acţiuni realizate pentru a fi cât mai aproape de preocupările tinerilor şi ale universităţilor şi pentru a împărtăşi din cunoştinţele noastre.
RTR organizează trimestrial un comitet de coordonare în cadrul căruia se reunesc universităţile partenere din România. Scopul acestui comitet este de a evalua stadiul de avansare a proiectelor comune şi de a întări relaţia de colaborare între aceste entităţi.